COMUNICAT Partida Romilor Pro – Europa
Bogdan Ionescu, 2 decembrie 2019, Ora 17:56
- |
-
- Tweet

În data de 29.11.2019, la Hotel IBIS (București), s-a desfășurat Reuniunea liderilor formali/informali ai comunităților de romi din România.
Aduc la cunoștință faptul că la această Reuniune au fost prezenți cei interesați să participe, indiferent dacă aceste persoane erau reprezentanți ai organizațiilor, pastori penticostali sau lideri de opinie.
În ceea ce mă privește, pot afirma faptul că a fost o reuniune binevenită, elegantă și de bun simț. Persoanele prezente care au ridicat diverse probleme în discuție, au făcut-o cu destul mult bun simț, răspundere, obiectivitate și nepărtinitor. Pentru acest lucru îi felicit pe toți participanții.
Ce va urma?? În următoarea perioadă de timp, FeDeR va organiza o ședință și va lua în discuție, spre aprobare, noile solicitări de aderare din partea organizațiilor prezente la Reuniunea din 29.11.2019.
În ceea ce privește relația dintre APRPE și anumiți pastori ai Bisericii Penticostale, în 2-3 luni APRPE va organiza o reuniune amplă la București, special dedicată pastorilor penticostali, și va încerca, cu acordul acestora, să constituie un Consiliu Reprezentativ, la nivel național, al Bisericilor Penticostale din RO.
În ceea îi privește pe liderii de opinie care, în ședința din 29.11.2019, și-au exprimat intenția de colaborare cu APRPE, le transmit în mod public, că pot lua legătura cu liderii noștri județeni în vederea stabilirii unui program comun pe care, ulterior, să-l transmită la centru.
În concluzie, după cum se poate observa, în ciuda tuturor comentariilor de pe liniile de socializare, de multe ori neadevărate și haioase, APRPE rămâne deschisă la dialog și este capabilă să găsească formule de colaborare atât cu organizațiile neguvernamentale, cât și cu alte forme de reprezentativitate, în interesul comunităților de romi.
Nu îmi permit să dau replica unor persoane anonime care doresc prin polemică cu mine să dobândească notorietate.
Ce simt eu pentru comunitățile de romi este treaba mea. Cât de transparent am fost și sunt, se vede. Ce voi face în continuare pentru binele comunităților de romi din RO, nu depinde doar de mine.
Cine nu muncește, nu greșește.
Nicolae Păun
